120 Batai pe Minut

 

Am citit cu stupoare tot soiul de jelanii, tot felul de infierari la adresa crestinilor, care au recurs la “gesturi huliganice” la proiectia filmului 120 BPM!!! Ooo, tato, tine-ma ca mor! Auzi fata, gesturi huliganice! Aceasta caracterizare este decretata cu nonsalanta de reputatul profesor Vintila Mihailescu. Ma mira aceasta caracterizare, mai ales ca privind  filmul, vom avea parte cu siguranta de multe gesturi huliganice. Pe pelicula. Cred ca acolo avem intr-adevar definitia huliganismului si extremismului. Ati vazut filmul? Nici eu pana ieri. S-a tot discutat despre acest scandal, dar deloc din perspectiva filmului. Daca privim filmul, vom afla ca acei crestini sunt doar niste “pisicute” pe langa grozaviile care se desfasoara pe ecran.  Sa va povestesc pe scurt..

Filmul ne povesteste despre un grup de activisti HIV/SIDA, care se hotarasc sa lupte cu aceasta boala in anii 90. Acuzand guvernul ca nu lupta destul impotriva acestui flagel, baietii astia se hotarasc sa devina mai extremisti in lupta lor. Nu trec bine 7 minute din film, ca ii si vedem pe baieti cum intra la o conferinta, unde vorbea un reprezentant oficial, cu fluiere in gura, incep sa fluiere, cu pancarte in maini, intrerup conferinta, iar oficialitatea chiar primeste o punga de sange fals in ochi. Misto, nu? Apoi il leaga cu catuse de o schela de pe scena…Vorbind de Huliganisme… dar, sa continuam. Asistam apoi la o sedinta a acestei organizatii, unde putem vedea draga cum se creeaza astfel de proteste. O companie farmaceutica pare ca a descoperit un medicament ce ar putea muri speranta de viata a bolnavilor de SIDA, dar nu dau drumul rezultatelor testelor cu viteza cu care ar dori activistii. Astfel, activistii intra ilegal in cladirea unde compania avea birouri, si arunca pungi cu sange peste tot. Huliganisme, ceva? Ni se induce ideea ca ei au dreptate, pentru ca sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului, putand sa moara din cauza SIDA in orice moment.

Urmeaza  un nou protest al activistilor, de data aceasta intr-un liceu. Problema principala este ca nu exista automate de prezervative in licee. Iar pancarte, iar urlete, iar treburi nasoale. Huliganisme domnule! Da, dar din cele bune, de’ale noastre, nu din alea “crestine”.  De la scena asta ajungem la partea siropoasa ca deh, trebuie sa existe si ea ca sa iasa filmul bine. Se lasa cu club, petrecere si dupa dans indragosteala. Un el si un alt el se amorezeaza si ajung direct in pat. Vedem barbati in pielea goala. Se pupa, se toate cele, este frumos, nu va speriati. Dragostea e un lucru misto. Ei , si de aici incepe beleaua. Unul din cei doi era bolnav de SIDA. Si cum stau ei asa de vorba pe dezbracatelea, isi aminteste cel bolnav cum s-a infectat. Aici e cu schepsis ca filmul da in scoala din nou. Cine credeti ca l-a infectat? Profu de mate vere! Cand avea 16 ani. Adica profu era si homosexual si pedofil cum ar veni, daca ne luam dupa lege. Si ca sa fie si mai dihai, profu era casatorit, avea nevasta si copil. Oaleeee!!

Urmeaza apoi tot felul de dezbateri, alte proteste, o parada LGBT, alte proteste, alte discutii, si la un moment dat, unul din cei doi indragostiti incepe sa se simta tot mai rau. Este internat in spital, apoi externat astfel incat partenerul sau sa il ingrijeasca la domiciliu. Aici iar este o faza cu schepsis. Partenerul il eutanasiaza. Lacrimi chestii, nu stiu ce, moare. Se strang toti activistii si ii citesc testamentul. Astfel, filmul se incheie apoteotic, cu alt protest. Se duc baietii la un dineu, ceva oficial, de lux, si incep sa arunce cenusa defunctului pe mancarea alora. Huliganic? Neeeah.

Defapt, toata inflamarea unei parti a presei, acea parte sustinuta puternic de  ONGuri, nu ne arata decat dublul standard in toata splendoarea lui. Daca militantii LGBT sau Feminism, ar fi intrerupt o slujba intr-o biserica, sunt convins ca ar fi fost foarte apreciati. Daca un grup de crestini isi afirma crezul, sau fac un gest critic, public, atunci avem de-a face cu niste Huligani. Sa fim bineintelesi , nu stiu daca modul lor de a protesta este cel mai potrivit. Cantecele bisericesti ca mod de a protesta nu sunt neaparat febletea mea, dar daca as au ales ei sa protesteze, este fix alegerea lor. Este a doua oara cand se intampla astfel de actiuni, deci este clar ca cineva baga batul prin gard, cautand astfel de lucruri. O parte a populatiei, a incercat din nou sa isi faca auzita vocea, si sa ne spuna ca Muzeul Taranului nu i se pare un loc potrivit pentru a rula astfel de filme. Nu vad unde este marea problema, si de ce aceasta isterie in masa. Ma intreb daca la Ateneul Roman s-ar putea difuza de exemplu, meciurile nationalei de la campionatul mondial din 1994. Sau, sa presupunem ca la un club de muzica Rock, s-ar proiecta desene animate cu Sandy Bell. Cum ar fi? Dar intr-un club de manele sa privim emisiunile lui Iosif Sava? Hmmm…eu nu am vazut pana acum filme crestine proiectate in barurile LGBT, sau in sediile de ONGuri care sustin LGBT. Daca in 2013 proiectia unui film LGBT a fost considerata neconforma cu locul unde s-a desfasurat, nu inteleg de ce in 2018 se incearca din nou acelasi lucru. Probabil ca se asteapta acest gen de reactii, iar si iar, ca apoi sa se poata clama agresiunea. Agresiune care nu a venit in nici un fel. Oamenii s-au ridicat au cantat, s-au urcat pe scena, in final a plecat toata lumea acasa. Activistii ar trebui sa fie obisnuiti cu astfel de activisme, nu? Dar poate ca activistii LGBT au inregistrat activismul la OSIM, si nu are nimeni voie sa activeze in afara de ei… Oricum, un lucru este cert, la un film in care activismul este tema centrala, niste oamenii au decis sa fie si ei activisti. Ce nasol, nu?